Noi ce suntem?

Un text poem care marchează un nou capitol atât de necesar în contextul românesc, în privința lucrărilor produse de autoare rome. Sau, cu alte cuvinte, o lucrare de artă despre vocile și experiențele noastre, ca fete și femei rome ce am fost de prea multă vreme ignorate. Cine sunt eu? E un ecou care răsună din primul moment când luăm contact cu lumea gadjieși care ne spune că suntem… Este realizarea a ceea ce suntem când suntem privite. Este un parcurs lung, chinuitor marcat de traume colective și individuale, negocieri constante între cine ești ca fată romă și cine ești sortită să fii ca femeie romă când diferențele sociale și de culoare sunt văzute ca o rușine. Izabel anunță un proces transformativ realizat într-un ritm sacadat, scris într-un ton uneori nemilos alteori cu tandrețe, așa cum este și procesul maturizării. Te poartă dintr-o poveste în alta, te trece printr-un vârtej al copilăriei care îți răscolește conștiința. Cu imagini care trezesc amintiri dureroase, dulci–amărui, dar de o simplitate care impresionează. Raportarea la figura maternă. Rușinea de a-ți dori să fii albă. Sentimentul de neacceptare ca fată romă cu pielea închisă. Neliniștea copilăriei și frica, ambele marcate de neajunsurile familiei, de statul social. Dar și momentele de revelație care produc cunoașterea de sine și colectivă. Realizarea a cine ești și sentimentul eliberator. Ce proces cu adevărat eroic reprezintă această carte de memorie romnje care trebuie citită. (Carmen Gheorghe)