Ziua în care la celălalt capăt al iubirii n-a mai fost nimeni

O fată cu un cuib de rândunele în loc de păr, un bărbat care zâmbește prea rar. Ea preferă să citească și să bea un ceai sâmbătă seara în loc să meargă în cluburi, el știe să facă fotografii alb-negru în care soarele apune mai strălucitor decât în culori. Iubirea lor e un dans tăcut, cu clipe pline în care totul se potrivește perfect, apoi cu zile negre în care nici nu-și pot sta alături. Ea plânge, el se încruntă și tace. Ea râde, el zâmbește ușor, foarte ușor, și tace. E cel mai minunat bărbat din lume, iar fata care îl iubește ar face orice ca să-i smulgă câteva cuvinte.

O despărțire prematură, o așteptare înfrigurată, căutări peste ani, regăsiri sfâșietoare care nu rezolvă nimic, doar adâncesc dorul și durerea.

Până într-o zi când vor ști amândoi că iubirea a fost acolo, chiar dacă acum la capătul celălalt al ei nu mai e nimeni.