Sponsored
Sponsored
Read Adevărul e că posterității nu îi va păsa cum nu ne țineam noi de mână
Free Edition
Verified Content

Adevărul e că posterității nu îi va păsa cum nu ne țineam noi de mână

3.10 • 116 ratings • 17 reviews
Overview
Așa cum în fiecare dintre noi există – după cum a demonstrat știința modernă – doi lupi, în volumul ăsta există două mooduri care se complinesc: unul e o estetică dark (sau mai bine zis Dunkel) academia, atoatecurioasă, witty și mioapă, iscodind în haine negre de pe acoperișuri roșii; al doilea, de after-party cu dopamine depletion și confesiune fragilă. Am venit pentru primul, am rămas pentru al doilea și – fiindcă nicio piesă care stă pe repeat nu e vreodată prea lungă – aștept vibe-urile ce vor să fie. Susțin acest demers.

– Florentin Popa

Protagonista care se deschide în acest volum încearcă de la bun început să-și proiecteze viitorul, însă reușește abia la final, după ce își explorează trecut-prezentul cu o necruțătoare onestitate. Dragostea, suferința proprie și a celorlalți, dar și rememorarea unor experiențe luminoase formează un flux confesiv intens, pe care cea care vorbește, zdruncinată și rezistentă, îl lasă să fie. Sappho și Cosmina Moroșan, Kafka și Foucault, Mahler și The Beatles coexistă firesc în sensibilitatea autoarei. Curajul și vulnerabilitatea de la baza poemelor Anei Goia accentuează primul cuvânt din titlul cărții.

– Vasile Gribnicea
User Avatar User Avatar User Avatar
36,114 currently reading
User Avatar User Avatar User Avatar
152,889 want to read
Sponsored
Sponsored

Book details & editions

ISBN 6069525760
Publisher OMG
Publication date January 2022
Language RUM
Pages 53 pages
Sponsored
Sponsored
About the Author
Ana Goia

Ana Goia

Follow
Known for writing in a clear, engaging, and easy-to-follow style. The work feels natural and flows smoothly, making it enjoyable from beginning to end.

Ratings & Reviews

5 ★
30%
4 ★
30%
3 ★
25%
2 ★
10%
1 ★
5%
3.10
BlueReads Choice
Sponsored

Write a Review

Community Reviews

Sort by:
Sponsored
Sponsored
Sponsored Content