Mama mea e un Nuștiuce Haizisăizic

Un poem tulburător despre depresia mamelor şi efectele ei asupra copiilor, ilustrat senzaţional

„Mi-ar fi plăcut să fi citit asta când aveam 14 ani. Şi mai ales mama mi-ar fi plăcut s-o citească” a spus cineva care a văzut textul cu ceva vreme înainte de publicare. Într-adevăr, e uluitor felul în care, în puţine cuvinte, Corina Dascălu construieşte un text atât de puternic. Depresie, frică, anxietate, nevoia de iubire a unui copil care se face un mic ghemotoc de teamă atunci când mama lui îşi iese din forma ei obişnuită – „ochi căprui ca două castane dulci, lucioase (…) mâini puternice, dibace, cu care îmblânzeşte aluaturi” -, îi cresc dinţi mari şi aspri, limba i se despică şi n-o mai poţi înţelege. Nu ştii niciodată ce duce la transformarea asta şi înveţi să te faci mic şi uşor, ca un bulbuc de săpun, nu te smiorcăi, zâmbeşti chiar dacă-ţi vine să plângi. Cine, cine e mama? Mama e un Nuştiuce…

„O poveste care sapă adânc în tine, transpusă în imagini copleșitoare”

Dan Ungureanu

„O lectură vizuală foarte bună, cu o paletă cromatică ce alunecă spre sufletul cititorului ținându-l aproape de carte până la sfârșit”

Alexandru Ciubotariu